Probleme de amenajare ale apartamentelor mici

Ce facem când ne confruntăm cu probleme de amenajare ale apartamentelor mici în care totuși dorim să ne punem amprenta personală? Mobilarea spațiilor mici poate ridica probleme până și celor mai experimentați designeri, întrucât trebuie să îmbinăm două lucruri esențiale: frumosul cu utilul.

Căsuța fiecăruia dintre noi este lăcașul în care ne simțim cel mai în siguranță, relaxați și în largul nostru. Așadar, după vorba românească “câte persoane, atâtea gusturi”. In fiecare casă vom regăsi elemente decorative sau chiar piese de mobilier  alese atent după placul și personalitatea noastră. Iată câteva sfaturi pentru cei care au nevoie să își utilizeze cât mai mult din suprafața casei.

Condu privirea în sus

O cameră chiar are trei dimensiuni: înălțime, lungime și adâncime. Dacă aveți un tavan înalt și beneficiați de multe ferestre, profitați la maxim de acest lux. Lăsați cât mai multă lumină să pătrundă în cameră, întrucât lumina mărește spațiile. Jaluzelele tradiționale de la ferestre nu sunt o idee bună pentru încăperile mici. Puteți opta pentru perdele și draperii cât mai deschise la culoare, acestea oferind o notă de delicatețe și prospețime încăperii. Totodată, folosiți perdele lungi în detrimentul celor scurte, astfel veți conferi un aspect vertical și o lărgire vizuală a camerei.

Atenție la culori

Acordați deosebită atenție asupra culorilor, dimensiunilor, greutății vizuale a mobilei și accesoriilor. Acestea pot face diferența dintre o încăpere care se simte înghesuită și una cu aspect aerisit. Lumina se reflectă din obiectele din casă, iar cu cât acestea sunt mai deschise, cu atât camera va părea mai mare. Vă recomandăm să alegeți nuanțe cât mai neutre, alb sau tente de bej, pentru canapele, fotolii și scaune. Iar dacă sunteți o persoană jucăușă și încrezătoare, culorile pastelate vi se potrivesc mănușă! Folosiți parchet de culoare naturală și vopsea albă pentru pereți. Astfel veți crea o ambianță sofisticată, dar în același timp confortabilă.

Alege mobilă ușoară ca și aspect vizual

Atunci când vrem să cumpărăm mobilă este recomandabil să mergem direct în magazin. Îndreptați-vă atenția către piesele care par ușoare, nu masive. Puteți să încercați să testați articolele pentru a fi siguri ca vă va fi ușor în cazul în care o să doriți să schimbați amplasarea în cameră. De asemenea, vă sfătuim ca mobila pe care o alegeți să aibă picioare vizibile, deoarece mobila fără picioare tinde să micșoreze spațiile.

Mobilă minimalistă

Apartamentele mici nu trebuie să fie dominate de mobilă voluminoasă. Mai degrabă trebuie să fie creată o armonie între piesele de mobilier și decorațiuni. Așadar, pentru living alegeți o canapea de două sau trei locuri cu cotiere mici și spătar înalt, astfel îmbinați utilul cu confortul. În cazul în care spațiul este foarte îngust pentru o canapea, puteți cumpăra câteva scaune tip fotoliu cu cotiere mici. Măsuța de cafea este preferabil să fie din sticlă, întrucât se poate vedea prin ea, dând impresia de spațiu mai mare. Un sfat foarte practic pentru cei care au mulți invitați, este să achiziționați unul sau doi tabureți mici, dar stilați, care pot fi depozitați sub măsuța de cafea. Un alt secret sunt lămpile înalte cu abajur care conferă rafinament casei dumneavoastră.

Decorarea prin oglindire

Marea majoritate a oamenilor folosesc oglinzile pentru a se aranja și îmbrăca. Însă, așa cum folosim oglinda pentru a ne admira, putem folosi oglinzile pentru a extinde vizual încăperea. Locul cel mai atractiv pentru o oglindă de dimensiuni mai mari este pe un perete în fața canapelei, a mesei de dining sau deasupra șemineului. Avantajul în a decora camera cu oglinzi este acela că oferă iluzia de o altă fereastră, întrucât lumina naturala se reflectă din oglindă.

Voi ce probleme și soluții de amenajare a apartamentelor mici aveți? Lăsați mai jos comentariile voastre sau scrieți-ne folosind acest formular de contact.

Probleme de amenajare ale apartamentelor mici
Etichetat pe:        

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *