Întrebarea de mai sus se justifică în mare măsură întrucât există neînțelegeri ale rolului dar și asupra cuantificării efortului depus de managerul de proiect în designul de interior. Mai întâi să definim care este rolul. În opinia mea, managerul de proiect preia de la arhitect suprafețele și instalațiile de toate felurile ale clădirii așa cum acesta le-a proiectat și aprobat și le conduce la un alt nivel, superior din punct de vedere al siguranței, sănătății, ergonomiei, funcționalității, esteticii și în general al bunăstării generate pentru beneficiar. Managerul de proiect reușește în demersul lui prin contactul nemijlocit, zilnic, pe care îl are cu toate problemele și situațiile concrete întâlnite, pe care trebuie să le rezolve pe parcursul dezvoltării construcției.

Dacă ai nevoie de un manager de proiect în amenajarea spațiilor comerciale sau rezidențiale, ne poți contacta aici.

Foto: InteriorPro

Valoarea adusă de managerul de proiect

Este imposibil să prevezi prin proiectul de arhitectură toate soluțiile la problemele ivite și toate situațiile neașteptate privitoare la materiale, detaliile sau instrucțiunile lipsă la montaj și instalare, aplicarea după ureche a bunelor practici sau neadaptarea la nou a meseriașilor. Arhitectul sau beneficiarul nu sunt mereu la îndemâna celor care caută răspunsuri dar managerul de proiect este disponibil acolo unde este nevoie. Privind lucrurile astfel este mai ușor pentru investitor sau beneficiar să înțeleagă atât rolul cât și valoarea adusă de managerul de proiect în designul de interior al construcției.

Foto: InteriorPro

Designul de interior este o profesie cu mai multe fațete decât pare. În munca lui, designerul de interior vine cu soluții tehnice și creative pe care le aplică unei structuri construite pentru a obține un mediu în care să-ți placă să locuiești sau să-ți desfășori activitatea. Soluțiile designerului sunt funcționale și în plus îmbunătățesc calitatea vieții și cultura ocupanților clădirii, fiind și atractive estetic.

Când este nevoie de managerul de proiect în designul de interior

Managerul de proiect responsabil de designul de interior este angajat de regulă fie de beneficiar fie de firma de arhitectură. Deși întinderea rolului său poate varia de la proiect la proiect un punct comun constă în supravegherea punerii în operă a proiectului de arhitectură și urmărirea lucrărilor de construcție și amenajare ce implică diverși terți, fiecare cu propriile specificații ale mărcilor pe care le reprezintă. El se poate implica foarte devreme, chiar în fazele de proiect, în echipă cu arhitectul și beneficiarul. Poate argumenta anumite detalii constructive, de exemplu amplasarea mai bună a căilor de acces, poziționarea prizelor, întrerupătoarelor și a altor elemente vizibile, specificitatea materialelor ce urmează a fi folosite în raport cu proiectul de arhitectură.

Foto: InteriorPro

Managerul de proiect responsabil de designul de interior se asigură de respectarea cerințelor privind materialele prevăzute în proiect și a instrucțiunilor de montaj și instalare. El analizează ofertele furnizorilor, calitativ și financiar și apoi coordonează aplicarea contractelor convenite. În final, verifică munca și aprobă plata furnizorilor.

Aptitudini și atitudini

Pentru a se achita cu succes de sarcinile sale, managerul de proiect trebuie se aibă aptitudini organizaționale, de planificare, de colaborare și de managementul timpului foarte bune, în plus față de aptitudinile tehnice privind designul propriu-zis, ca exemplu:

  • Definirea obiectivelor și activităților, cercetarea constrângerilor sau riscurilor
  • Întocmirea fluxurilor de lucru, a planurilor de activități, a calendarului și a bugetului
  • Întocmirea de schițe de concept sau de detaliu (2D, 3D), instrucțiuni tehnice, procurarea de mostre, întocmirea de standarde așteptate de la fiecare furnizor
  • Selectarea furnizorilor finisajelor, a materialelor și a culorilor folosite în amenajare în acord cu funcționalitatea, performanțele în utilizare și siguranța cerută
  • Selectarea coordonată a mobilierului, a echipamentelor și a decorurilor
  • Informarea sintetică dar și detaliată a beneficiarului cu focus pe timp și bani utilizați.

Mai multe informații despre managerul de proiect le poți găsi în acest articol.

Dacă ai un proiect asupra căruia dorești să ne consulți, poți face gratuit o programare aici.

Ce valoare aduce un manager de proiect în designul interior al locuinței?
Etichetat pe:    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *